Sensibilitatea sensibilitatii revine...

Mereu am zis ca Mariuta are un fir rosu, un telefon direct cu domane-doamne. Si-a dorit un fratior sau o surioara, a primit... ceva ne spune ca tot ea si-a bagat nasul si in venirea pe lume a Anastasiei. Ma refer ca dorinta, sa fie clar pentru toata lumea :). Isi doreste mult sa vad balenele. Nu stiu de ce, dar deja am sentimentul ca o sa ii iasa si pasenta asta. Deja avem o invitatie la ocean. De ce crec asta?!
Pai Mariuta si-a dorit muuuuult sa ninga... da' muuuult rau de tot... cred ca doamne-doamne, toti ingerasii si toate stelele de pe cer, obositi de atatea rugaminti fierbinti pentru o iarna cu zapada, au cedat.
Si a nins. Toata lumea stie cum a nins.
Rezultatul e vizibil. In gluma, am tras-o la "raspundere".
-Mai mama, da' ti-ai dorit tare tare mul zapada, nu-i asa?!?!...Ti-ai dorit special ca sa scapi de mers la gradinita!!! Am primit ca raspuns un zambet in coltul gurii.
Trec zile bune...
Ne uitam la stirile cu casele aflate sub nameti, la toti oamenii aceia pentru care zapada nu va mai fi privita ca pe o distractie a iernii, ci ca pe ceva care a facut diferenta dintre a fi si a nu mai fi, dintre a mai avea casa sau nu. Eu muta, simt lacrimi. Ea:
-Eu chiar n-am vrut asa ceva! Eu am vrut doar niste zapada...

Bucatareala reloaded

Cum crearea unei creme de zahar ars a fost un succes total, ne-am gandit sa reeditam experienta. De data asta am avut in vedere niste aluat fraged ca sa facem biscuiti cu formele.
Profitam ca cei mari gradinaresc, deci e liber la framantat. Relativ liber, ca orice lucru pe lumea asta.
Ingrediente: o mutrita "prafuita"  cu faina si ceva zahar. Neaparat calare pe locul de munca.

 Alta mutrita plina de faina...

 Se uda din plin cu lacrimi de nelasat sa se stea cu totul cocotat pe masa...

 Un ou si unt maruntit...

 Se da neparat o fata vesela si se baga la rece pana vin cofetarii de serviciu...

Intorsi de la gradi cu forte proaspete, incepe distractia.
Se sucesc, se rasuces, forme multe folosesc... forme speciale pentru prajituri?! As, da' de unde! toate formele ramase de la seturile de plastilina si adunate de-a lungul timpului, au dat drumul la imginatie si combinatii...

Rares iar a practicat incantatii. De data asta la "aburii" de la faina. A innecat juma' de bucatarie si pe el tot in praful alb.

 Pentru reusita incantatiilor, neaparat fundu' pe masa... e pentru spor facuta :).

 Mutre de catel lasat in ploaie pentru ca doamna Coca s-a dus la rece pana e gata prima runda de coptura, iar cofetareasa sefa someaza. Rares in shimb are treaba.

 Si cand se termina cu toata coca de framantat, intins, stantat si bagat la cuptor se trece la lucrurile serioase. Se baga direct in cada una bucata copil facator de incantatii, nu se alta dar sigur vrei ca toata treaba sa ramana loco, adica sa nu paraseasca bucataria si sa se veselaeasca prin toata casa.
In timpul asta se da o mana de ajutor la curatenie. Nimic nu e uitat.

La final descoperi in farfurie o lume intreaga de animalute fantastice, arta postmodernista si cubista... Nimeni n-a mai apucat sa presare zahar pudra pe ele pentru ca au disparut in gusulite cu viteza luminii... 

Din ciclul "Intrebari retorice"...

Probabil ca nu imi sarea mustarul daca nu eram oricum cu capsa pusa si daca nu as fi privit , a nu stiu cata oara, un articol pavoazat cu o poza de familie fericita.
Toate pozele de "happy family" arata cam asa: mami si tati aranjati, fara cearcane si zambind a fericire totala si doi copii, invariabil o fetita si un baiat. Variaza care-i mai mare dintre cei doi...si ei zambind de parca ar fi tras lozul cel mare. Curiozitatea mea: de ce familia ideala e in numai in formula aceasta?!?! Ce te faci cu cei care au numai unul sau trei, ca in cazul nostru. Sau 10 sau 18. Sau care au numai baieti sau numai fete. Am fost varinata ideala pana la nasterea Anastasiei?! Pe bune?! Si acum ce suntem?! Ca zau daca eu pot sa imi concep cercul familiei fara Anastasia. Ca in mintea mea cercul e format dintr-o infinitate de puncte. Deci?!?! (nu va inchipuiti ca o sa fac o infinitate de copii acum :))
Tare astept anul acesta momentul in care vom face iarasi rezervari pentru vacanta. Am o curiozitate bolnava de acum. La fel de invariabil: primul copil intr-un fel (de obicei gratuit), al doilea copil altfel. Si punct. Punct-punct. Si de la al treilea incolo ce facem?! il culcam pe balcon, doarme in masina, pe plaja sau ce?!
Daca gasiti un raspuns, ziceti-mi si mie ca poate n-o sa dorm la noapte ca n-am familia ideala :).
Acum fug sa imi scot la aer familia ne-ideala si poate gasesc raspunsul prin nameti :)

Trafic nocturn...

Din seria "nu toata meseria de parinte e fun and easy", azi capitolul "Trafic noctur" sau in traducere: cum ne petrecem noi, parintii de 3 iezi cucuieti, noptile, una dupa alta, una dupa alta, una  dupa alta... Cine are urechi, sa auda si cine are ochi, sa vada...
Stiti vorba "nicioada sa nu spui niciodata"?! Noi am invatat pe pielea noastra in materie de copii. Atunci cand, dupa zile intregi haotice, ai senzatia ca a intervenit o rutina si ai vrea sa savurezi momentul, brusc apare ceva care iar aduce haosul... si o iei de la capat...multa cafea si rabdare... si speranta ca poate totusi candva va veni si ziua, de fapt noaptea aia in care vei reusi sa dormi macar 4 ore legate... sau sa faci multe altele...

Maria a avut somn de lemn, de valiza uitata in gara. De mica. Bebelusa fiind se culca pe la 8 jumatate seara si se mai scula la 8-9 dimineata. La inceput doua-trei treziri pe noapte, apoi spre 4-5 luni, una... si, pentru ca nu aveam termen de comparatie, mi se parea o tragedie ca nu reusesc sa dorm noapte de noapte atat cat imi trebuia ca sa imi incarc bateriile. A avut seri la randul in care adormea singurica. Dormea bustean si cand in camera de alaturi se folosea picamerul la greu. Dormea oriunde si oricand. Toata lumea se crucea si nu intelegeam de ce. De cum pornea masina, adormea in scaunel. De cand iesea afara in carucior, pica in somn de Frumoasa-adormita. In marsupi adormea de ataat leganat. Cand ii era somn, adormea usor, uneori leganata, alteori cu sanul sau biberonul in gura. Se transforma brusc intr-o carpa, pe care n-o puteai trezi nici cu bomba atomica. Uneori a dormit cu noi, de cele mai multe ori in patutul ei. Atunci cand ii era somn adormea acolo unde era; pe jos intre creioane, sus pe speteaza canapelei, in fund langa dulap, oriunde. Dupa doi ani, cand a refuzat scutecul, scularile nocturne aveau o tinta precisa: olita sau schimbatul copilului si al patului, plus biberoanele nocturne. O data pe noapte, de doua ori, de cate ori era necesar. Toate obiceiurile si le-a pastrat, cu unele suisuri si coborasuri, relativ constante pana cand s-a nascut Rares. Atunci au inceput primele semne ale declinului.
Rares, a fost reversul monedei.  La modul in care dormea as fi putut jura ca meseria lui viitoare va fi de paznic de noapte. Adormea seara tarziu, se scula de 'nspe mii de ori pe noapte, adormea greu. As putea numara pe degetele de la o mana momentele in care a dormit in masina sau in carucior. Tot timpul parca era in alerta, avea ceva de facut. Si nici ziua nu recupera. Am incercat sa ma tin departe de cafea in speranta ca poate-poate. No way. In afara de faptul ca eram mai mereu niste zombi. Timpul a demonstrat ca asta e firea lui si felul lui. Am stiut timp de cate trei nopti la rand cand i-a iesit fiecare dinte. Si acum, sculat la 7 dimineata e capabil sa reziste pana la 9-10 seara fara sa puna capul pe perna. E drept ca-i nervos si marait, dar rezista. Hi-hi-hi, dar cine-l lasa?!?!  Se scula de doua-trei ori pe noapte pentru cate un bibe. Lucrurile s-au mai reglat  la capitolul bibe cand s-a nascut Anastasia, dar a venit si cel al olitei nocturne.
Si cireasa din varful tortului. Anastasia. Gravida cu ea, ma gandeam ca, pe sistemul una calda, una rece, va urma una calda. Adica un copil cu somnul Mariei. Am dreptul sa visez frumos atunci cand am oboseala cronica, nu?!Never say never, parca am mai spus, nu?!?! Macar atat. Iar daca ceva merge prost, in mod sigur va merge ceva si mai prost. Si cum nici un copil nu seamana cu altul, am avut alta varianta. Anastasia nu dormea noptile, plangea si urla din cauza burticii, saptamani intregi a dormit in leganatul caruciorului, cu muzica de la telefonul mobil. Somnul meu in 24 de ore era undeva la 2 ore (dar nu va inchipuiti ca dormite cap coada, nu, nu, nu, e vorba de minutele adunate). Ajunsesem sa imi fie frica sa o mai tin in brate pentru ca de vreo cateva ori era sa o scap din maini pentru ca am atipit in picioare. Noaptea nu dormea Nasticel, iar ziua cand ea isi facea the beauty sleep, aveam restul hoardei tatare care era odihnita si ma lua si pe mine de odihnita. Iar in rarele momente cand dormea Nasticel, ceilalti doi, parca treziti de linistea nocturna, aveau cate ceva de rezolvat. Ba o toaleta, ba un lapte, ba pur si simplu sa stea cu noi. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult la capitolul trafic nocturn. Doar motivele. Cei mari se trezesc foarte rar noaptea pentru mers la toaleta. Daaaaaaaar, si e un dar de dar:
Anastasia e cea cu somn acum frumos noaptea. Doua treziri pe noapte pentru laptic, de obicei preparat cu ea in brate ca altfel plange si se trezeste si incepe lungul proces al adormirii la loc care poate dura si doua ore. Daca o scot afara pe vremurile astea geroase avem parte doar de o trezire nocturna. O bombonica, nu alta.
Pana acum vreo 3-4 saptamani adormirea de seara pica in sarcina taticului de iezi cucuieti. Asta imi lasa mie liber la a fi rastignita de ceilati doi. Adica unul adormea cu o mana a mea, celalalt cu cealalta. In acelasi timp. ca sa intelegi la ce se refera rastignirea. Asta daca nu cumva unul din ei cere in mod expres sa ma intind langa el. "Distractiv" e cand vor amandoi o data, cand Maria imi reproseaza ca de ce nu e si ea prima la intins langa ea mereu. De obicei, Rares care e mult mai activ si mai agitat, e primul care beneficiaza de tratamentul acesta pentru ca altfel se plimba dintr-o camera intr-alta si nu le lasa nici pe fete sa se culce. Daca sunt langa el si se infinge intr-o suvita din parul meu adoarme ca lovit de bazuca. Eu n-am mai intalnit pana acum pe cineva care sa adorma adanc brusc . Acum se frichineste, iar in secunda urmatoare e lemn, e in somn adanc. Se minuneaza si educatoarele de la gradinita de stilul lui. Maria beneficiaza prima de tratament atunci cand Anastasia deja doarme, iar tati lor poate sta cu ochii pe Rares.
Acum Anastasia nu il mai prefera nici ea pe tati al ei. Ma vrea tot pe mine. Sa o adorm leganand-o in brate, in timp ce ma plimb prin camera. . Daca indraznesc sa ma asez, e sfarsitul lumii. Ceilalti doi accepta de voie de nevoie situatia, ca doar e bamba lor. Spatele meu deja resimte si ma rog sa nu ma lase prea curand balamalele. Si daca ceilalti doi nu adorm in timpul asta, o luam cu plimbatul dintr-un pat intr-altul pana adorm toti. Yupiiii. E 9 seara si toti copiii mei dorm. Asta daca cei mari n-au dormit la pranz. Ca atunci energia lor e mai mare si procesul dureaza muuult mai mult. Si daca eu si tati lor nu adormim si noi, mai avem si noi un mic respiro pentru noi doi.
De pe la 12 incepe traficul nocturn.
Maria vine sa doarma cu noi in pat. Seara se culca cu gandul asta si peste noapte ne trezim cu genunchii ei prin coaste. Uneori niic nu stim cand vine, iar ea nu e tocami delicatetea intruchipata. Rares uneori viseaza urat, dar extrem de rar vrea la noi in pat. Plange si vorbeste in somn, se zbate si se bate. Clar ca ma duc sa il linistesc. Uneori ma striga sa ma culc langa el. Si stau acolo pana adoarme linistit la loc. N-ajung bine in patul meu, ca se scoala Anastasia. Mers la facut lapte, adormitul ei la loc... undeva la cel putin juma de ora. Bantuie Maria. Plange iarasi Rares. Daca Maria ma simte ca sunt dincolo, ma sriga si nu se culca pana nu revin . Pe la 4 iarasi lapte pentru Anastasia. Maria imi mai da niste coate peste ochi. Rares iar ma vrea langa el. Atunci cand Rares vrea la noi in pat eu imi iau jucariile si ma mut in patul lui pentru ca de mult nu mai e loc in patul nostru conjugal. Uneori Rares simte ca plec si ma cere inapoi. Stau langa el, dar nu culcata ca n-am unde. Ma duc la el in pat sperand la 5 -6 dimineata ca poate mai prind si eu o ora de somn. Nici nu ma intind bine, ca apare Maria cu paturica ei de goga taraind-o dupa ea. Vrea langa mine. Ca poate n-am priceput din prima, dar ea pentru mine vine la noi in pat. Pe mine ma vrea. Si intr-un pat de 70 de cm latime, o mama si un copil care doarme chircit incearca sa prinda ultimele minute de somn. La ora 7 toata lumea e in picioare. Ei sunt 90% odihniti, pentru ca per ansamblu si-au facut somnul. Iar eu si tati lor ne injectam o cafea ca sa facem fata unei noi zile plina de frumusete si experiente minunate pe care poate sa ti-o ofere un trio formidabil.

PS: As  vrea sa am unde pune patul acela imens pe care l-am exilat la Campina din lipsa de spatiu, in care am incapea toti 5, s-o dam naibii de intimitate conjugala si sa ne recuperam cate ceva din somnul pierdul in anii astia, nesomn care uneori trezeste in noi niste monstruleti, care nu ne fac fericiti nici pe unii, nici pe ceilalti. Am obosit eu sa tot spun ca sunt obosita. Dar cei care ma aud?!

PS 2: Astea se intampla intr-o noapte obisnuita de "munca parentala". Propun un exercitiu de imaginatie pentru momentele, deloc rare, in care sunt bolnavi, cel putin unul din ei, maxim 3. Si cine ne cunoaste, stie cam ce inseamna rar la noi  la capitolul boala- adica mai mult bolnavi decat sanatosi. Cand behaiala sau plansul din cauza nasului infundat ii trezeste pe ceilalti, cand singura lor alinare si singurul ajutor la respirat e dormitul la verticala pe piept parintesc, aventual vreo doi o data, ca-i mai funny, cand in miez de noapte faci cel putin o impachetare in prosoape ude pentru a scadea cat mai repede o temperatura de peste 39,5 si apoi, desi ei dorm linistiti, tu bantui din juma in juma de ora si faci verificarea fruntilor speriat sa nu revina temperatura care iti poate duce copilul in lumea convulsiilor. Cand bagi cate trei randuri de tratamente diferite o data si te rogi ca, de oboseala, sa nu le incurci si sa dai de alte belele. Si eventual (de fapt mai mult ca sigur) a doua zi sa iei traficul bucurestean la sofat ca tre sa-i vada un medic, nu?!

PS 3: Chiar daca am tinut cont de ritmul fiecaruia, in unele situatii am simtit nevoia sa intervin pentru a le crea un program si o rutina. Uneori a mers, alteori mai greu. In domeniul somnului am invatat e ca daca nu vor sa doarma la pranz, pai nu se culca. Desi simt ca sunt obositi si probabil ca daca as insista si as insista si as insista si as folosi tehinicile folosite seara, ar pica ca Mig-urile. Se antreneaza unul pe altul la joaca si se duce pe apa sambetei efortul meu si somnul lor. Asa ca de multa vreme am renuntat la somnul de pranz. Il servesc numai la gradi. Si numai daca sunt atat de obositi incat pica din picioare. Daca la Maria somnul de pranz a fost scos tarziu, dupa 4 ani, pentru ca se culca oricum seara suficient de devreme, la Rares lucrurile s-au intamplat altfel. Asa ca el a "beneficiat" de acest tratament mult mai devreme ca Maria.  Uneori spre seara e mai obosit si mai marait si nu ii intri in voie, iar uneori un pic agresiv. Dar, cu copiii dormind la ora 9 seara, toata lumea e fericita. Ei ca scapa de somnul de pranz, noi ca parinti, ca mai avem timp de noi ca soti.  Si cum nu se scoala noaptea sa bantuie prin casa pentru ca si-au facut somnul si au alte treburi de rezolvat, ci pentru ca realmente au o problema, zic din nou ca poate am gasit sistemul care functioneaza pentru noi. Atunci cand functioneaza. Ca orice e perfectibil pe lumea asta. Si daca cineva se intreaba de ce am un pitic pe creier cu culcatul devreme seara, el e legat de ce am invatat la cursurile de psihologie: ca somnul inainte de ora 12 noaptea e cel mai odihnitor. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine.

Si cum never say never, zau ca nu ma plang pentru ca stiu ca poate fi si mai rau. Nu e pesimism, ci lectie invatata.Pana atunci o sa iau de bun ce mi-a zis mama si anume ca o sa ma satur de somn pe lumea ailalta.
Asa ca atat mai spun: Chelner, o cisterna de cafea ca incepe o noua zi si nu vreau sa pierd nici o secunda din ea!

Postare tare dulce...

De cateva zile ma tot pistoneaza  prima nascuta sa facem crema de zahar ars, de fapt sa faca ea. Asa ca am purces la treburi cofetaresti.

Am luat doua bucati copii, neaparat cu sorturi, din care una bucata a stat numai sus pe dulap. Din pacate n-am putut poza si procesul de spargere a celor 6 oua si separare a galbenusurilor de albus ca eram si eu cu mainile bagate acolo pana la coate, nu de alta dar erau ultimele oua din casa. Implicarea mea a fost, pe langa indicatii pretioase, la nivel de aprins cuptorul, tapetat cratita cu zahar ars si manevrat laptele fierbinte. In rest, dupa cum se vede, am doi harnici cofetari.

Mariuta  a frecat cele 6 galbenusuri cu cele 6 linguri de zahar pana s-au albit, nu alta. La inceput Rares a protestat ca vroia si el, dupa care s-a reorientat catre cutia cu zahar.

Peste galbenusuri am turnat, in timp ce Maria amesteca, cei 750 ml de lapte fierbinte (putin de tot la inceput ca sa nu se opareasca brusc si sa faca cocoloase, apoi la discretie).

In timpul asta, Rares facea incantatii la aburii care se ridicau din castron. Sesizeaza cineva amenintarea din umbra?! Daca nu...

apare aici in toata splendoarea... oare cat or mai rezista picioarele de la dulapul meu?!

Putea sa lipseasca Martolea din post?! Noooo, macar sa puna si ea mana un pic pe lingura. In timpul asta, albusurile s-au mutat intr-o craticioara mai inalta si au simtit fierul rece al blender-ului (eu folosesc de obicei telul pentru ca mi se pare ca spuma e muuult mai consistenta, dar pentru ei era prea dificil). Mai intai Maria, apoi Rares, apoi amandoi calare pe butoane... munca de echipa...

 Se adauga albusul spuma peste restul compozitiei, scurgandu-se bine bine de tot orice picatura din craticioara...

 Ne minunam de zaharul ars si aruncam peste el tot ce am mesterit in castron...

 Inainte...

 La iesire...

 La servire...

PS: e de departe cea mai buna crema de zahar ars pe care am mancat-o vreodata :)...

Sensibilitatea sensibilitatii

Pentru ca Nasturica doarme in bratele mele, iar ceilalti doi cocosi au incetat oarecum ostilitatile imi permit luxul de a mai face o postare. A unui fapt pe care nu il pot trece absolut deloc cu vederea pentru ca inca o data mi s-a demonstrat ca sensibilitatea sufleteasca nu are nimic de-a face cu varsta.
Ca am un pestisor sensibil, stiam... stiam si ca, desi la varsta ei n-ai putea jura asa ceva, emotiile sunt puternice in sufletelul ei... ii simt sensibilitata, uneori o intuiesc...
De cateva zile a descoperit din intamplare intre cd-urile din tineretile mele, unul din seria Tranquility, Whales of the Pacific. I-a placut de la prima ascultare, desi din punctul meu de vedere nu-i tocmai genul de muzica pe care il asociez cu cuvantul copil. Mi se par ani lumina intre cele doua entitati. Mie inca imi place, dar de multicel nu pot sa spun ca m-a mai miscat pana la lacrimi. Dar nu acelasi lucru pot sa spun despre Mariuta mea. Si despre sufletelul ei care a reactionat la acele sunete extraordinare. Am surprins-o plangand, in patutul ei, in timp ce asculta. M-am alarmat si am intrebat-o ce are. Mai ales ca in ultima vreme starea ei emotionala n-a fost la polul euforic. Si printre lacrimi mi-a zis:
-Plang pentru ca e foarte frumos cum fac balenele. Nu-i asa ca-i frumos?! M-am rugat la ingeras tare-tare ca sa pot sa vad si eu o balena adevarata. Putem mami?! Putem mami sa mergem mami sa vedem o familie de balene?

Cod rosu...

Ceea ce pentru unii e cod rosu de atentionare, pentru altii e cod rosu pentru nasuri si maini inghetate de atat joaca pe afara....sau cod verde...verde la distractie. Nu e nevoie sa batem zeci de kilometri pana la munte, la zapada... e suficient sa iesim pe strada noastra, strada de sector 5. Adica dintr-aia care va vedea dezapezire doar o data cu venirea primaverii... asa ca la noi s-a dat liber la facut cazemate, dat cu punga din varful gramezii  de nameti si cea mai noua inventie a Mariei: joaca cu lopatelele si formele pentru nisip... 

PS: A gravitat si Anastasia ceva vreme pe langa cei doi constructori, dar, din cauze naturale de nas de Rudolf si somn, era la caldurica....

Cat despre ploaio-lapovito-ninsoarea de ieri, cam asa a imbracat iasomia din curte... acadele la liber :)...

Furtuna revine...

Edit: Postarea de fata am inceput sa o scriu aseara. Si cum era normal, ca asta e normalitatea la noi in casa, treaba asta se intinde de fapt pe mai multe zile... in episoade, ca intre un sabotor care adora sa se joace la butonul de on/off al calculatorului (chiar sa faca scheme de contorsionist ca sa isi introduca manuta/degetelul pe langa picioarele mele care incearca sa apere cu stoicism acel minuscul buton), un proaspat intors de la gradinita si plin de energie, ca deh, acolo se retine baiatul de la prostioare si o domnisoara cam obosita si maraita, e greu sa aduni idei si ganduri... Asa ca azi, in timp ce goanga mica doarme dupa 10 minute de iesit in viscol si adunat fulgi din zbor cu limba, sper sa termn treaba pe aici.
In ultima vreme, mamici, prietene si amice mi-au tot trimis feed-back-uri interesante. Cel mai des, se pare, ca din postarile mele reiese cam cat de fun and easy e cu copiii. Ca la cum descriu unele lucruri mai ca isi doresc sa repete experienta maternitatii. Asa ca, daca se hotarasc in vreo directie, io zic sa o faca in cunostinta deplina a lucrurilor, ca sa nu imi iau eu injuraturile pe urma :))). Drept care am zis sa mai scriu si despre lucrurile alea din spate, alea not easy, not always fun, cele care iti rastignesc creierii si nervii si uneori scot din tine partea intunecata. Si pana la urma, fiind blogul-jurnal pentru copiii mei cand vor creste, cred ca va fi bine pentru ei sa aiba si aceste piese de puzzle, la fel de importante...
Si acestea fiind zise azi postez ce am scris ieri...cum ziceam, e din gama normalului...


De cand cu vacanta prelungita a gradinarilor, revenirea in sanul "scolarelii" a fost cu tam-tam. Dintr-ala mare. Dintr-ala de iti incearca toti neuronii, nervii, toata inventivitatea si logica.
Maria da startul, Rares continua. E drept ca la doua secunde dupa ce usa clasei se inchide, subit dispar plansetele si incepe voia buna si joaca. Atat de diferita atitudinea, ca atunci cand ma duc sa o iau pe Mariuta, de exemplu, ma trimite mai intai la Rares, ca ea mai are cate ceva de facut prin grupa. Dar problemele lor existentiale sigur raman. Si revin a doua zi de dimineata. Si revin si eu cu explicatii, rationamente peste rationamente, stans din dinti, aer in piept pentru a o lua de la capat.
Azi, prima zi in care Rares nu a mai protestat. Doar o idee mica, micuta. Cred ca epuizase Mariuta toate protestele acasa. La greu, la foarte greu, daca ma pot exprima asa. Asa am ajuns numai cu Rares la gradi.
Maria a protestat cu artileria grea. E clar ca iesea din discutie sa mearga la gradinita in starea asta. N-ar fi iesit decat lucruri mult mai rele daca am fi fortat-o. A avut tati ei o incercare, si ca s-a izbit de refuzul ei categoric, s-a izbit, dar s-a izbit si de privirea mea. Si dupa un schimb de priviri cu subintelesuri si dupa crize de plans, urlete, rugaminti, ascunderi sub patura, prinderi de gatul meu, juraminte si promisiuni, am negociat termenii ramanerii ei acasa. 
Iar eu urma sa fac pe detectivul si sa descopar de unde subita ei aversiune pentru gradinita. Principala ei motivare: s-a saturat de teme la gradi, ea vrea sa se joace, vrea sa faca numai ce vrea ea.  Oricum "vreau sa fac ce spun eu" a devenit un fel de lait motiv a ultimei perioade.
Am intrebat la gradinita daca au fost probleme cu copiii sau cu doamnele, dar am intrebat mai mult asa, de confirmare, pentru ca stiu ca nu acolo-i buba cu adevarat.
Din pacate noi ca adulti, nu numai ca parinti, suntem prinsi intr-un iures al vietii (eu traiesc intens sentimentul ca in ultima vreme sunt pe ffw rau de tot) si de multe ori lasam spuse pe jumatate lucrurile sau credem ca au fost intelese din doua-trei cuvinte zise din fuga trenului. Insa ei au urechi si ochi peste tot, si prind franturi de discutii ale adultilor si le inteleg cum pot. Unde le lipseste ceva din informatie, cel mai probabil ca o inventeaza.
Iar cu Mariuta am inteles de mult ca lucrurile spuse sau facute acum produc rapunsul abia peste cateva zile sau chiar saptamani. Le rumega incet si sigur in mintisoara ei. De multe ori o afecteaza cuvinte sau gesturi care pe altii ii lasa reci. Asa ca am tras aer in piept si am rememorat ultimele saptamani.
So, am avut iarasi discutie ca intre fete mari (offff, cat le ador, chiar daca imi amintesc ca fetita mea creste cu viteza luminii si maine poimaine ma anunta ca a fugit de acasa cu Gogu din coltul strazii).
In disperare de cauza m-am agatat de vreo doua lucruri. Acum vreo doua zile mi-a zis tam-nesam: "Mami, daca o sa ne mutam de aici inseamna ca o sa avem alta mamaie si alta bunica?!"... Deci cam asta a inteles ea din eforturile noastre din ultima perioada de a cauta o noua locuinta. Desi pe la inceputul nebuniei si febrei cautarilor au primit o minima (acum se vede ca a fost minima) explicatie. Asa ca am luat-o de la a la z, sperand ca i-am lamurit toate nelinistile legate de o posibila mutare intr-o alta casa si ce inseamna ea cu adevarat. Cu adevarat pentru noi, adultii. Vom vedea cand termina de rumegat informatiile de astazi cam ce ecou au produs in mintisoara ei.
Second, m-am agatat de ce mi-a zis azi. Si de vreo cateva zile incoace de cand nu mai vrea la gradi. Pe langa faptul ca nu vroia la gradi, a zis ca nu vrea nici la scoala, nu vrea nimic, vrea sa stea acasa sa se joace, sa stea cu mine si sa o invat eu, ca ea s-a saturat de teme (pe care de altfel nu le face decat o data la luna si numai cnad vrea ea si numai din cele de care vrea ea).
In timp, independent de vointa si cuvantul meu si al lui tati de Mariuta, copilul a primit mesaje de genul "lasa ca vezi tu la scoala ca n-o sa mai stai atata la desene sau sa te joci toata ziua". Si copilul a bagat la cap. Si probabil ca s-a revoltat ceva in el. Presupun si eu. Ca altfel nu stiu ce ar mai putea fi, pentru ca explicatiile clasice le-a primit si rasprimit.
Asa ca, tot de la a la z am incercat sa lamurim problema, atat cat am reusit si eu sa imi lamuresc problema cu faimoasa clasa zero si ce inseamna ea. Plus revenirea mea la serviciu din toamna (mai demult asta a produs un ocean de lacrimi si faimosul  "si te mai intorci?").
Discutia a fost una tare draguta. la toate incercarile mele de ai explica importanta cunosterii scrisului si cititului si a socotirii matematice, invariabil Maria se intorcea la urmartorul text: "si poate dupa ce termin cele 4 ore (deci revenea dorinta ei de a sta cat mai putin departe de casa) o sa ii spun doamnei sa ma lase sa plec (i-am explicat ca s-ar putea sa mearga la after-school) si sa ma duc sa imi iau fratiorii de la gradi si sa vin acasa. Si sa ajung poate inaintea ta acasa si sa iti fac o surpriza (mi-a spus ca o sa ii fie dor de mine cat o sa fie la scoala si sa vin sa o iau repede-repede). Tu sa imi scrii numarul de autobuz pe o hartie, imi faci harta si eu vin acasa cu fratiorii mei. Si o sa iti dau telefon sa te intreb daca pot sa iau din banii tai si sa cumpar trei pungi cu pufuleti cu surprize. Sau mai bine nu, lasa. Iei tu cand vii acasa..." si asa o tinea cate 5 minute in sir fara sa pot zice si eu ceva.
Apoi discutia a luat-o pe alta carare, cea a declaratiilor de dragoste reciproce, a asigurarilor ca nimeni si nimic pe lumea asta nu poate schimba lucrurile astea si am ajuns la un punct tare dragut. Ajunsesem sa discutam despre plecat de acasa, casatorie (ca si eu am plecat de la parintii mei si m-am mutat la tati la curte :)), copii, etc.
-Eu nu vreau sa ma casatoresc niciodata, eu vreau sa raman mereu cu voi. Nu vreau sa plec niciodata ca sa nu mori.
-Pai Mariuta cand o sa cresti poate ai sa iti schimbi pararea. Ai sa intalnesti pe cineva de care sa te indragostesti si o sa vrei sa te casatoresti....
-Nu, eu nu vreau  sa ma casatoresc, nici copiii. Eu vreau sa raman cu tine.
- Peste vreo 10 ani o sa vrei sa pleci de acasa pentru ca o sa fiu iarasi cea mai rea mamica din lume, pentru ca nu o sa te las sa mergi noaptea in discoteca cu Gicu... o sa iti aduc aminte de discutia asta ...
-Nuuuuuuu (convinsa 110%)....Eu o sa merg si cu tine si cu tati si cu fratiorii mei in discoteca ...

Asa ca astept cu infrigurare "marea adolescenta", ca pe "mica adolescenta" o traim intens :). Si pe Gicu il astept, desi, recunosc, ca pe el cel mai putin.

PS:  Am asteptat cu emotie si dimineata zilei de astazi. Promisese ca daca ieri o las sa stea acasa, de azi va merge 10 luni la gradinita fara sa mai ceara sa stea acasa. Mi-a demonstrat ca pe cat e de mica pe atat e de hotarata si corecta, asa ca a plecat la gradinita in stare ei obisnuita, de iubitoare e gradinita. Singurele momente "pe langa" au fost cand a incercat sa obtina sa o iau la pranz, dar a inteles repede si usor ca nu se poate si ne-a mai intrebat daca de maine e vacanta :)))...

Bucatareala a la Anastasia...

Astazi am ales o reteta foarte simpla: pate din ficatei de pui. Se ia o jumatate de kil de ficatei, ii speli bine, ii tii un pic in lapte, ii fierbi cu apa si ulei, la sfarsit pui sare, blendezi cu unt cand se raceste. Iar la sfarsit adaugi un ingredient secret. La noi au fost degetele super linse ale lui Nasticel. Dar pentru restul lumii a pozat in fetita eleganta si bine crescuta.

In ultima vreme cam asa bucatarim noi doua. Ea pe dulap, cu ochii si mainile prin tot ce fac eu, uneori asezandu-se pe marginea chiuvetei (spalator cu picurator pentru cunoscatori:)) ), cu picioarele in chiuveta, pandind buretele de vase ca sa faca si ea curat. In timpul asta eu fac jonglerii ca sa nu mai cotrobaie in dulapurile de sus unde stie ea deja ca sunt bun-bunurile fratiorilor ei mai mari sau sa nu cada. Inca un pic si o sa o gasesc pe acoperisul casei :))))

Ce mai crosetam...

Luni, rares este programat la operatie de polipi. N-avem incotro. De fapt el, mititelul. Nu se mai poate si gata. Si speram ca sursa tuturor relelor va fi indepartata o data pentru totdeuna. Asa ca Rares nu a inceput gradinita. Ca nu cumva sa se imbolnavesca si sa se amane operatia. Si Maria, desi luni a fost la gradi, a ramas si ea acasa. Pe de o parte ca sa nu aduca ea ceva acasa de pe acolo, pe de alta parte sa nu mai sufere ca un catel lasat in ploaie ca "voi acasa, eu la gradi"...

Si pe langa tema data de doamna educatoare, ne mai omoram timpul stat in casa la caldurica si cu alte treburi "casnice". Si anume: lipim, stoarcem tuburi, coloram, coasem si orice ne mai vine prin cap.

Prima reteta: se iau cateva rame din lemn natur de la Ikea, o gramada de margele, margelute si alte bilute care mai decare mai colorate si in forme variate, se iau de la Casa Retro gargarite lipicioase si toooot felul de forme din spuma: flori, frunze sau ce altceva va incanta ochii si inimioara (si zau ca sunt destule acolo care sa faca asta), se iau cateva tuburi de Puffy Paint de la Amos (dintr-astea am avut noi, singura treaba cu ele e ca nu s-au umflat asa cum am vazut la alte produse similare pe net, ci din contra cand s-au uscat au devenit suuuubtiri si lucioase - sau poate asa trebuie ele sa fie), niste Glitter Glue (de la Uhu am vazut pana acum ca-s cele mai bune), o mama cu ceva idei si unul sau doi copii inventivi si creativi si mai ales cu chef de munca artistica si nu cu chef de degustat materialele de lucru... (a doua zi am gasit in scutecul Anastasiei vreo doua-trei floricele din spuma - sa mai spuna cineva ca kk de bebe nu miroase a primavara si floricele)...

Deja unele dintre rame si-au gasit proprietari, altele sunt in asteptare... ce stiu sigur e ca data viitoare cand mai ajung pe la Ikea imi refac stocul de rame :), nu de alta dar Maria a mai rupt vreo doua siruri de margele... 

Cele care sunteti de varsta mea, mai tineti minte cum ne puneau la scoala sa coasem pe carton?! Nu mai stiu daca la lucru manual in clasele 1-4 sau la orele de "atelier" - le mai tineti minte?!

Dar cei de la Talente de Nazdravani au reinviat aceasta amintire propunand copiilor sa coasa un om de zapada, ca proba pentru unul dintre concursurile lor. Asa ca s-a luat una bucata carton (noi am avut doar alb asa ca a fost vopsit cu acuarele), una bucata imprimanta ca sa scoatem modelul propus de ei, papiote cu ata colorata, ac adevarat (Mariuca are un set de cusut cu etamina din placa de plastic si ac din plastic - safe for kids - dar zau daca s-a descurcat asa bine ca la varianta cu ac adevarat), rabdare multa, foarfeca, hartie glasata, lipici, perforator cu forma de fulg de zapada si lipici cu sclipici (numai ca in poza nu prea mai sclipeste)... si iote ce a iesit din manutele ei... de acum pot sa ii dau ciorapii la carpit :)))

In timpul asta, Anastasia, saturandu-se sa mai stea aplecata si sa tot caute jucarii in lada, a ales varinata cea mai simpla si usoara:

Iar Rares, ca de obicei, mare vrajitor. Incerca o vraja de amanare a orei de culcare, ca nu-i mai ajunge ziua pentru joaca. 

Link-uri:

http://www.talentedenazdravani.ro/concurs38-3.htm

http://casaretro.com/index.php/cat/c870_Aplicatii-plastic-spuma.html/page/2

 http://www.droffice.ro/detalii.php?grupa=ARTICOLE%20SCOLARE&subgrupa=articole%20scolare%20si%20hobby&cod=PUP10B6 - pentru ca Maria a distrus blisterul inainte ca sa vad daca existau ceva  instructiuni, am presupus, gresit se pare, ca functioneaza ca spuma poliuretanica, adica se umfla in contact cu aerul - next time o sa stiu ce si cum...

Iar setul acela de cusut din plastic arata cam asa si, din punctul meu de vedere e fain, mai greu doar cu acul din plastic care-i prea bont si trebuie un pic de forta in momentul in care trebuie sa impungi intr-o gaura in care deja exista ata:

Si ca idei:
http://melissagoodsell.typepad.com/day_to_day/2008/01/holiday-activit.html
http://www.curteaveche.ro/Deseneaza_frumos_lumea_din_jur-3-1260

http://www.elsiemarley.com/the-quick-little-bunny-tutorial.html

Povesti ne-povesti....

Ieri a fost o zi dintr-aia "faina" pentru nervii unei mame obosite de alergatul nocturn de la un pat la altul si alergatul diurn pe ffw intre nevoile atat de diferite ale plozilor turbulenti... O zi dintr-aia in care auzi urlte - cum sa zic cand e vorba de trei?! ca la doi ziceam stereo... ieri a fost o zi de pomina, dar nu am reusit de fiecare data sa o gestionez asa cum as fi vrut de fapt...
Dar au fost doua momente memorabile...
Maria se joaca cu cartile mele si face castele si turnulete. Carti cumparate in speranta ca o sa reusesc sa revin la obiceiurile sanatoase intelectual din adolescenta cand nu mancam, nu dormeam pana nu ajungeam la "the end". copiii nu cred ca m-au vazut foarte des citind din cartile pentru "oameni mari" pentru ca de cele mai multe ori o fac cand ei dorm sau cand o mai asteptam pe Maria la dansuri sau la inot. dar cum toate aceste activitati ale lor sunt de domeniul trecututlui, cama asa a ajuns si cititul meu. Asa ca la un moment dat ma intreaba sincera si inocenta:
- Mami, dar ce tii tu cartile astea in biblioteca?! Ca nu te-am vazut sa le citesti...
-Uite asa, mama, ca sa am ce sterge de praf! De frumusete, mama, de frumusete...Pai cand sa mai apuc sa le citesc ca uite ce fac eu toata ziua, treaba - si ii arat cum piguleam mocheta de resturile de biscuite ale mezinei
- Of, mami, imi pare rau! Nu stiam ca pentru tine viata e asa de grea.... Noi copiii suntem mici si avem alte probleme, nu?! Dar mici....

Doi...
Din cand in cand, cand si ea si eu suntem obosite rau si nu regasim starea de echilibru si calea noastra speciala de comunicarea iese cu scantei care ajung pana la "pe mine nu ma iubesti, numai pe fratii mei ii iubesti"... Asa ca am inventat povestile inventate... dar cu substrat... povesti care se refera de cele mai multe ori la evenimente pestrecute peste zi si din care ei, copii destepti cum i-a facut mama lor, se prind ca trebuie sa invete ceva... Si cum nu vine direct de la "ala mare si rau", ci dintr-o poveste, despre care stiu ca in realitate e despre ei si ce fac ei si ce trebuie sa faca si la-la-al, lucrurile devin mai usoare...
Aseara a fost unul dintre ele. S-a suparat ca n-am pus cd-ul cu o poveste, ci la cererea lui Rares, ca era randul lui, pe cel cu cantece de leagan... Rares, dormit la pranz, nu, nu avea chef de dormit, ci de dansat pe cantece de leagan...
Maria, nedormita si superobosita avea chef de plans...din orice si oricum... inclusiv a apelat la arsenalul greu, acela al lovirii mele, doar doar oi pricepe ca EA, si numai ea, vrea poveste, nu cantecele pe care le-a ales Rares. Degeaba i-am explicat in zece variante posibile si imposibile, ca nimic n-a dat rezultat...Dupa ce am reusit sa o adorm pe Nasticica printre dansurile lui Rares, stiam ca a venit momentul lamuririlor. Mi-a cerut o poveste inventata, spusa la ureche (adica sa stau intinsa in pat langa ea, sa o iau in cuibusor).
"A fost o data o fetita...una care batea din picioare sa se faca numai cum vroia ea, suparacioasa, care plangea si se smiorcaia, sperand sa impresioneze pe ceilalti sa faca cum vrea ea... si mereu, mereu asa, asa se faca numai cum vroia ea. Dar la un momendat ceilalti copii cu care se juca n-au mai vrut sa faca numai cum spunea ea; vroiau ca macar o data sa se faca si cum vroiau ei, sa fie si randul lor in alege jocurile si regulile, asa cum e corect si drept...
- Mami, vreu sa spui ca fetita a plecat, da?!
- Sttt...e poveste mea inventata...eu spun ce se intampla, ii zic eu zambind... dar unde a plecat fetita?!
-In curte.
-De ce?
-Pai s-a suparat pentru ca nu vroiau copiii sa se joace cu ea...
-Dar ai inteles de ce copiii nu mai vroiau sa se joace cu ea?!
-(ocolind raspunsul) S-a dus in curte si a cules floricele...
-Pentru cine?!
-Le-a calcat in picioare...
Si s-a beculetul in mintea mea:
-Era furioasa fetita?!
-(dupa cateva secunde de gandire, cu patos) Da .
-De ce?!
-Pentru ca n-au vrut copiii sa se joace cu mine...cu ea....
-Si tu esti furioasa acum, nu?! Pe mine, nu-i asa?! De aia m-ai lovit!
-Da. pentru ca tu nu intelegi ca mie nu imi plac cantecele de leagan. Eu vroiam o poveste.
Si am luat-o de la capat cu explicatiile, iar ea a fost clar mai deschisa la a asculta si a intelege. Nu stiu daca neaparat la a si aplica.
-Ce face fetita acum fetita cu floricelele?!
-Le daruieste.
-Cui?!
-Mamei ei.
-Si ce culori au florile?!
-Sun roze si portocalii.
Intre timp s-a terminat cd-ul cu cantecelele lui Rares si i-am pus un cd cu povesti. Chiar daca a protestat ca m-am dus in pat la Rares, care nu vroia decat cu mami sa se culce, a adormit instantaneu...

De dimineata florile erau tot pentru mami...ufffff...grele zile ma asteapta cand Maria mea va fi adolescenta :)

Activitati practice de vacanta...

Cam ce-au "crosetat" azi Mariuta  si Rares (scobitoreala)...
Am pornit cu omul de zapada - cel "normal" si alb cu cana in cap :)... trei sosete desperecheate si-au gasit o familie - cea a oamneilor de zapada... deci: sosete desperecheate, paie de matura, scobitori, vatelina sau vata, margele colorate de diferite forme (in sfarsit si-au gasit intrebuintare ca ma saturasem sa le gasesc prin casa aruncate), pe care le-a lipit cu pasta colorata si cu care a realizat si guritele( puffy- un fel spuma), cescute de la seturile de jucarie, funda si caciulita unei papusi.
Si care-i problema?! N-ati vazut oameni de zapada patrati? Doua cuburi de carton relizate dupa un sablon si prinse cu muuuult lipici, ceva carioci si o bagheta ramasa de la carnavalul de Revelion...

PS: acum sunt iarasi in "lucru" la casa de moda pentru a primi fustite si bluzite din funde satinate... astept rezultatul :).

Apoi "un-gat-lung" - parintii care urmaresc "Taramul uitat de timp" stiu despre ce vorbesc :) - care se pregateste sa isi loveasca inamicii cu coada lui foarte lunga (n-am inteles de ce nu il cheama mai degraba "coada-lunga")

Asta-i mai veche, recunosc, dar e de departe una din preferatele mele: multa culoare si veselie...si culmea, a fost facut toamna...

Si creatia lui Rares: i-a subtilizat Mariei cutia cu scobitori si si-a facut un omulet... dupa ce a facut forme geometrice clasice si casute... artistul neconventional a lu' mama :)....

Atomika reloaded

Ultima placere a Anastasiei... Eu sigur am un deja-vu al atomicitatii. Cine o stie pe Atomica acum 5-6 ani stie despre ce vorbesc... Deja s-a saturat de stat pe dulapul din bucatarie si probat legea gravitatiei cu borcanelele cu mirodenii. are nevoie de noi provocari si le gaseste in fractiuni de secunda...

Uitati-va bine de tot: cred ca va fi singura proba de codite pe care o sa le vad si la Anastasia muuuulta vreme de acum incolo... ca doar am baiat sa-l umplu de moate-n cap, de ca stea fetele mele cu parul in codite?!

Apoi o imagine de pus la rana: m-am intors de la cumparaturi, mamaie-bona lipsea momentan din incinta si pentru ca Anastasia se trezise, Mariuca, cuprinsa de focurile iubirii pentru soru-sa, dupa ce a incercat sa o adoarma la loc pe pernuta, a gasit o alta idee salvatoare:

"Dupa 5 ani" as intitula eu pozele astea doua. Care-i una, care-i alta?!?! Ca la fel de mandre imparatese sunt amandoua.